VECERNIA

VECERNIA

După ce preotul binecuvintează din faţa Sfintei Mese, se zice: Veniţi să ne închinăm… (de 3 ori).

Rugaciunile   începătoare: Slava Ţie   Dumnezeule…………

Psalmul 103

Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte! Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat. Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui, şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea Lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în vai, prin mijlocul munţilor vor trece ape; adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerulul vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarba dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor; ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului; ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor, stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre vremi; soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate către Tine aşteapta ca să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna; deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi. Dar întorcându-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dunmezeului meu cât voi fi. Plăcute să-i fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătosii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

Iarăşi:

Soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Slavă? Şi acum? Aliluia (de 3 ori), Ectenia mare. După Catisma de rând din Psaltire, Doamne strigat-am…, pe glasul primei stihiri; iar sâmbătă seara se cântă pe glasul de rând

Psalmul 140

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Stihurile care urmează se citesc; iar la sfinţii cu Doxologie mare, sfinţii cu Polieleu, sâmbătă seara şi la Sfintele Liturghii unite cu Vecernia, se cântă

Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşa de îngrădire, împrejurul buzelor mele.

Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele.

Cu oamenii cei ce fac fărădelege şi nu mă voi însoţi cu aleşii lor.

Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untul de lemn al păcătoşilor să nu ungă capul meu.

Că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor; prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor.

Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit. Ca o brazda de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.

Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.

Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.

Cădea-vor în mreaja lor păcătosii, ferit sunt eu până ce voi trece.

Psalmul 141

Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.

Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.

Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele.

În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursa mie.

Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască.

Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce căuta sufletul meu.

Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: ” Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii” .

Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte.

Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.

(Stih. Pe 10):

Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laud numele Tău.

Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.

Psalmul 129 (stih. pe 8):

Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!

Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele.

(Stih. pe 6):

De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi?, că la Tine este milostivirea.

Pentru numele Tău, Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a sufletul meu în Domnul.

(Stih. pe 4):

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va izbăvi pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Slavă… Şi acum…

Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, Celui Sfânt şi Fericit, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel de dai viaţă, pentru aceasta lumea Te slăveşte.

Prochimenele săptămânii

Se cuvine a şti că de se va întâmpla unul din posturi şi de este Aliluia, în locul prochimenelor săptămânii, se cântă acestea:

Luni seara

Aliluia (de 3 ori), pe glasul al 6-lea:

Stih: Domane, nu cu urgia Ta să mâ mustri, nici cu mânia Ta să mă cerţi.

Aliluia.

Stih: Şi în vecii vecilor.

Iar strana cu glas mare: Aliluia.

Marţi şi Joi seara

Aliluia (de 3 ori), pe glasul al 6-lea.

Stih: Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.

Aliluia.

Stih: Şi în vecii vecilor.

Aliluia.

Miercuri şi Vineri seara

Aliluia (de trei ori), pe glasul al 6-lea.

Stih: În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la mrginile lumii marginile lor.

Stih: Şi în vecii vecilor.

Aliluia.

Sâmbătă seara şi duminică seara nu se cântă niciodată Aliluia.

Iar de s-a cântat: Dumnezeu sete Domnul…, se cântă prochimenele acestea:

Sâmbătă seara

Glasul al 6-lea

Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat.

Stih: Îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins.

Stih: Pentru că a întărit lumea care nu se va clătina.

Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.

Duminică seara

Glasul al 8-lea

Iată, acum binecuvântaţi pe Domnul toţi slujitorii Domnului.

Stih: Cei ce staţi în casa Domnului, în curţile casei Dumnezeului nostru.

Luni seara

Glasul al 4-lea

Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul.

Stih: Când Te-am chemat, auzitu-m-ai, Dumnezeul dreptăţii mele.

Marţi seara

Glasul 1

Mila Ta, Doamne, mă va urma în toate zilele vieţii mele.

Stih: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi; în locul păşunii, acolo m-a sălăşluit.

Miercuri seara

Glasul al 5-lea

Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă.

Stih: Dumnezeule, ascultă rugăciunea mea, ia în urechi graiurile gurii mele.

Joi seara

Glasul al 6-lea

Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul.

Stih: Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu.

Vineri seara

Glasul al 7-lea

Dumnezeule, sprijinitorul meu eşti Tu şi mila Ta mă va întâmpina.

Stih: Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se scoală asupra mea izbăveşte-mă.

Şi după prochimen se zice:

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta, fără de păcat să ne păzim noi. Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine. Bine eşti cuvântat Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi stihirile Stihoavnei, la care se zic stihurile acestea deplin, de nu este sărbătoare.

Psalmul 122

Stih 1: Către Tine, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei. Iată, precum sunt ochii slugilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce Se va milostivi spre noi.

Stih 2: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că mult ne-am săturat de defăimare, că prea mult s-a umplut sufletul nostru de ocara celor ce sunt îndestulaţi şi de defăimarea celor mândri.

Dacă e sâmbătă, la Stihoavnă se zic stihurile: Domnul a împărăşit…, precum s-a scris mai sus.

Dacă este Praznic împărătesc sau se va serba vreun sfânt, se zic stihurile Praznicului sau ale sfântului.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.

Apoi rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule? Preasfântă Treime? Tatăl nostru? Apoi troparul praznicului ce se va întâmpla, sau al sfântului, sau al zilei, Slavă… Şi acum… al Născătoarei de Dumnezeu, ectenia întreită şi otpustul.

Iar de este Post se cântă troparele acestea, glasul al 5-lea:

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre (o metanie)

Botezătorule al lui Hristos, pe noi toţi ne pomeneşte, ca să ne izbăvim de fărădelegile noastre, că ţie s-a dat har a te ruga pentru noi (o metanie)

Slavă…

Rugaţi-vă pentru noi, Sfinţilor Apostoli şi sfinţii toţi, ca să ne izbăvim de primejdii şi de necazuri; că pe voi calzi folositori către Mântuitorul v-am câştigat (o metanie)

Şi acum…, al Născătoarei de Dumnezeu:

Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăveşte pe noi, una curată, una binecuvantata (aceasta se zice fără metanie)

Doamne miluieşte (de 40 de ori), Slavă… Şi acum…Ceea ce eşti mai cinstită… Întru numele Domnului, binecuvintează, părinte.

Preotul, din faţa Sfintei Mese:

Cel ce este binecuvântat, Hristos Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi:

Împărate ceresc, pe credinciosul nostru popor ocroteşte-l, credinţa o întăreşte, pe cei răi îmblânzeşte, lumea o împacă, sfânt locaşul acesta bine-l păzeşte, pe cei mai înainte răposaţi, părinţii şi fraţii noştri, în locaşurile drepţilor îi aşază şi pe noi întru mărturisire şi pocăinţă ne primeşte, ca un bun şi de oameni iubitor.

După aceea se zice rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne şi Stăpânul vieţii mele… aşa cum s-a arătat la Miezonoptica de toate zilele. Sfinte Dumnezeule… Presfântă treime… Tatăl nostru… Că a Ta este împărăţia… Doamne miluieşte (de 12 ori). Iar de este Postul Mare se zice această

Rugăciune

Presfântă Treime, Stăpânie de o fiinţă, Împărăţie nedespărţită, ceea ce eşti pricina tuturor bunătăţilor binevoieşte şi pentru mine, păcătosul; întăreşte înţelepţeşte inima mea şi şterge toată întinarea mea. Luminează gândul meu, ca totdeauna să Te slăvesc şi să te laud şi să mă închin Ţie şi să zic: unul Sfânt, unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.

Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac. (de 3 ori), cu trei metanii.

Slavă… Şi acum… Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea… Psalmul 33 (caută la Obedniţa şi Condacele de peste săptămână), şi: Înălţa-Te-voi, Dumnezeul meu, Împăratul meu, şi voi binecuvânta numele Tău… Psalmul 144 (caută la Rânduiala Mesei). Cuvine-se cu adevărat să te fericim… Slavă… Şi acum… Doamne miluieşte (de 3 ori), Binecuvintează… Apoi se face otpustul. Acestea se fac când e Post.

Iar de-ţi este voia, după sfârşitul Vecerniei, zi această

Rugăciune a Marelui Vasile

Bine eşti cuvântat, Stăpâne atotţiitorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai stralucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta. Ocroteşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Întrarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre desăvârşit, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, cară Ţi-au plăcut din veac. Amin.

Apoi: Ceea ce eşti mai cintită decât heruvimii…, şi otpustul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: