SFANTUL GRIGORIE TEOLOGUL, “VULTURUL RANIT” (3). Duce razboi crancen cu diavolul. Biciuie alunecarile clericilor şi monahilor.

Postat de admin pe 11 Feb 2010 la 02:57 pm | Categorii: Monahismul, Nevoia de discernamant, Sfantul Grigorie Teologul (de Nazianz), Sfintii – prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri Print

Scrie şi îi e greu să mai îngenuncheze

In primele zile i-a fost foarte rău, însă a hotărât să rămână singur. L-a silit pe Eupraxie să plece la Arianz. Nu ducea grija mâncarii – o bucăţică de pâine, puţin bob fiert, ceva verdeţuri. Când una, când alta dintr-acestea, şi prânzul i se sfârşea in câteva clipe.

Rugăciunea îi era tot mai îndelungă. In vremea aceasta a avut şi neputinţa de a îngenunchea. Cum voia să faca metanie, picioarele i se împotriveau, nu se îndoiau. De aceea a fost nevoit sa-si împuţineze metaniile şi şi-a impus statul îndelung in picioare, pentru rugăciune.

Chiar şi scrisul îl făcea din picioare. Căci la schit îşi scria Omiliile, pe care le trimitea oriunde găsea de cuviinţă că sunt de folos. Scria şi multe poeme. Simţea nevoia să-şi aştearnă sufletul pe hartie. I se părea că în acest fel îşi stăpâneşte lumea sa sufletească, că o ţine în frâu… să nu-i scape, să nu apuce greşit. Asa ca scria adesea, aproape în fiecare zi.

O parte din timp o închina copierii. Avea cu el Cuvântăriile, Omiliile şi Epistolele. Când putea, le copia cu răbdare şi le trimitea oricui i le cerea. Rugăciunea îi rămânea însă lucrarea de capatai, îndeosebi noaptea.

Puţinii ani petrecuţi la Karvali au fost foarte roditori în ce priveste rugăciunea. Trăia şi simţea întru cunoştinţă lucruri pe care altădată putea doar să le intuiască. In pustia aceea inima i se eliberase cu desăvârşire. Patimile pieriseră şi rămăsese curat, gata de a se umple de prezenţa Duhului Sfânt. In vremea aceasta – precum însuşi povesteşte – s-a încredinţat mai mult decât oricând si de aceasta: cu cât se afierosea mai mult lui Dumnezeu prin rugaciune, cu atât mai limpede deosebea cursele pe care diavolul i le intindea, să-l prindă în ele. Doar în rugăciunea curată, doar în ceasul unirii desăvârşite a minţii şi inimii omul vede şi înţelege numaidecât vicleniile vrăjmaşului. Acesta încercase în multe randuri sa-l tragă pe Grigorie în cursă, de fiecare dată punând altceva la cale. Sfântul însă pricepea şi se păzea. Era totdeauna cu băgare de seamă, căci ştia prea bine că diavolul poate lua mii de chipuri, sa-i insele pe oameni.

I se înfăţişează diavolul, uneori ca întuneric şi alteori ca lumină

In primele zile, când era şi mai neputincios cu trupul, i se înfăţişase diavolul, ca întuneric înfricoşător, abis şi prăpastie. Atunci, bătrânul suferind înălţase rugăciune împăratului Hristos şi fusese izbăvit de rău. Mai apoi, venise ca fiară sălbatică; alteori, ca ispite de tot felul. Ii împungea mintea şi trupul ca să-l înşele, să-1 tragă după el. Dar vulturul rănit al Duhului nu se dădea bătut! Dădea tot mai multă vreme rugăciunii şi vedea toate ale diavolului, care, vrând-nevrând, va fi biruit de Dumnezeu.

Prin încercarea cea mai mare trecea în nopţile acelea când diavolul i se arăta ca lumină. Adică, pe când închidea ochii o oră-două, să aţipească, se făcea în jurul lui lumină sau i se înfăţişa dinainte înger cu totul de lumină. Aceasta este cursa meşteşugită pe care o are diavolul pentru cei ce au sporit mult în viaţa de rugăciune. Şi adesea aceştia cad în cursă. Căderea aceasta este atât de mare şi de adâncă, încât multă luptă şi multe lacrimi trebuie să aducă cineva ca să se ridice din prăpastia în care a căzut.

Grigorie nu ne spune dacă a căzut în această înfricoşătoare cursă. Insă ne spune că a avut ispite – şi în minte, şi în inimă, şi în trup. De aceea se şi nevoia până la suflarea cea mai de pe urmă, de aceea se şi deda rugăciunii neîncetate. Şi a izbutit astfel să deosebească cursele cele de noapte ale diavolului, oricât de anevoie ar fi fost. Anevoie, căci, pe de-o parte, prin harul dumnezeiesc, lumină se face cel ce se roagă, iar pe de alta, ca lumină se arată şi diavolul. Lumină unul, lumină şi celălalt. Insă doar una este lumina cea adevărată. Cel ce are smerenie adâncă înţelege, ceilalţi nu. In cele din urmă, darul acesta al deosebirii Dumnezeu îl dă, însă îl dă celor smeriţi, nu celorlalţi.

E adevărat că în privinţa tuturor lucrurilor acestora anevoioase Grigorie se mai sfătuia cu câte cineva. Când putea, de pildă, îl asculta cu luare aminte pe Grigorie al Nisei. Insă acela era departe, tocmai la Nisa. Il vedea rar, când venea la Arianz sau la Karvali, să capete sfaturi de la Grigorie, de la ascetul nostru. Işi deschideau sufletul unul altuia. Cei doi Grigorie, minţile cele mai înalte ale Teologiei, se sfătuiau unul pe celălalt cu desăvârşită smerenie, fiecare luând aminte la celălalt, lepădându-se de sine, defaimându-se pe sine, ca şi când n-ar fi şi el însuşi purtător de Dumnezeu şi trâmbiţă a Lui!

La fel se întâmpla şi cu Amfilohie al Iconiului, care era văr primar al ascetului nostru. Acesta venea des la Nazianz şi Arianz, căci la răsărit de acestea, în partea Diocezareei, tatăl său avea pământuri şi case. Aşa că Grigorie găsea prilej să vorbească cu el şi să se sfătuiască, cu toate că cel ce-şi dorea şi mai mult aceasta era Amfilohie, care, desigur, nu ajungea la înălţimea lui Grigorie.

Biciuie alunecările clericilor şi monahilor

De parcă nu-i erau de-ajuns boala şi greutăţile nevoinţei, îi mai ajungeau la urechi şi vorbele lumii. Părea că toţi aşteptau toate de la el. Azi despre clericii dintr-o cetate, maine despre călugării din cutare mănăstire. Cum se întâmpla vreo nenorocire, alergau la Grigorie. De-ar mijloci el, de i-ar sfatui, poate lucrurile s-ar da pe brazdă, poate că de la el ar asculta cineva. Credincioşii se sminteau de ceea ce auzeau.

Existau preoţi necăsătoriţi şi mai ales calugari şi călugăriţe care locuiau laolaltă sub acelaşi acoperiş. Adică un călugar, acolo unde se nevoia, avea laolaltă cu el şi o călugăriţa, o femeie care şi ea se nevoia. La fel, se întâmpla ca o călugăriţă să cheme şi un călugăr în casa în care se nevoia.

Grigorie nu învinuia pe nimeni pe nume, că ar avea legături trupeşti întreolaltă. Dar lumea vorbea şi era mare primejdie.

– Nu pricepeţi, nefericiţii mei fraţi – le zicea şi le scria -, nu pricepeţi că păcătuiţi? Imi zici, frate: „Eu mă înfrânez, chiar dacă am călugăriţă ce vieţuieşte laolaltă cu mine”. Bine, să dea Dumnezeu să fie aşa; dar nu te gândeşti cât sminteşti lumea? Oamenii au patimi pe care nu şi le stăpânesc şi, când te văd locuind laolaltă cu o călugăriţă, întâiul lucru la care se gândesc e că nici tu nu-ţi stăpâneşti patimile, asemenea lor. Ce altceva crezi că gândesc? Şi-apoi, poate că eşti tare şi-ţi biruieşti patima trupească. Celălalt monah însă, care nu-i atât de tare, îşi ia împreună vieţuitoare şi cade, este biruit de patimă. Astăzi rabzi ispita şi rămâi în feciorie; foarte bine! Dar eşti încredinţat c-ai s-o rabzi şi mâine? Te faci, aşadar, pricină unui mare rău. Şi, la urma urmei, de nu poţi ţine fecioria, pentru ce nu te-ai căsătorit? Nunta nu-i o ruşine, ci e bună şi cinstită şi binecuvântată de Biserică!

E adevărat că viaţa întru feciorie e mai înaltă, dar trebuie să te străduieşti s-o ţii, să nu dai pricină să fie defăimată. După părerea mea, călugărul şi călugăriţa ce stau zi de zi laolaltă îşi pierd curăţia, chiar de nu se pleacă patimilor cărnii. Aşa că, monahilor, alungaţi-le pe cele ce stau laolaltă cu voi, iar voi, călugăriţelor, alungaţi-i pe cei ce stau laolaltă cu voi! Nu necinstiţi fecioria şi monahismul. Nimeni nu rămâne neispitit de femeie, de stă laolaltă cu ea!

Nevoitor adevărat e acela care se străduieşte în fel şi chip să ocolească ispitele, nu acela care le caută. Aducându-vă singuri ispită în casă, moarte vă aduceţi; alungaţi-o numaidecât! Altfel, vă sunteţi blestem vouă înşivă, blestem şi celorlalţi. Sloboziţi-vă, aşadar, pe voi înşivă şi faceţi-vă binecuvântare celorlalţi!

Vestea locuirii laolaltă a monahilor şi a monahiilor se răspândise peste tot. Urâciune pentru aceştia şi pentru acestea, sminteală pentru credincioşi. Dar unii dintre monahii cu pricina nu mai conteneau cu îndreptăţirile. Mai ales acestea îl mâniau pe Grigorie, care izbucni:

– Ce tot îndrugaţi, fraţilor? Am îmbătrânit şi m-am gârbovii de nevoinţă şi neîncetat îmi războiesc patimile, care parcă nu se mai satură să mă hărţuiască, mizerabilele… Cum, dară, îmi spuneţi că voi le-aţi biruit şi nu vă mai temeţi de ele? Tineri încă fiind! Pe când eram tânăr, eu mă luptam cu ele zi şi noapte şi asudam să mi le supun! Dormeam pe pământ, posteam cu desăvârşire zile întregi, şi tot îmi dădeau de furcă! Făceam mii de mătănii, mă închideam în chilie patruzeci de zile şi lacrimile îmi udau leoarcă rasa mea cea neagră. Chiar şi acum, bătrân, mă tem de patimi şi mă nevoiesc. Stau singur, doar cu copacii şi cu fiarele, printre stânci, în pustie. La chilia mea nu vin şi nu văd femei. Pe cine minţiţi, aşadar, fraţilor? Ştim cu toţii, foc este trupul unuia şi iască al celuilalt… Cu cât se află mai aproape, cu atât mai mare-i primejdia. Cu cât le depărtăm mai mult, cu atât se micşorează primejdia. Lăsaţi, deci, îndreptăţirile şi cinstiţi darul cel mare al fecioriei. Orice monah care are „soră iubită” şi orice monahie care ţine lângă ea „frate iubit” nu văd împărăţia lui Dumnezeu!

Zeflemitor, în vremea aceea călugăriţei ce locuia laolaltă cu un monah i se spunea „iubită soră”, iar monahului „frate iubit”. Se înţelege defăimarea ce se făcea monahismului.

Asemenea lucruri şi chiar mai rele decât acestea avea de înfruntat istovitul Grigorie, cu feţe care, adesea, îi erau cunoscute. Insă întâmplarea ce i-a pricinuit cea mai mare amărăciune a fost cea cu Adelfie, al cărui părinte duhovnicesc era, fiu de boier, cu multe pământuri şi case. Trăia la Navila, aproape de Nazianz. Venea şi se sfătuia cu Grigorie. Acum însă, nu mai apăruse de multă vreme. Veştile i-au sosit prin Eupraxie. Şi ţin’-te bine, părinte…

Bunul nostru Adelfie a tulburat toată Biserica. Sclavele pe care le avea de la vrednicul de pomenire părinte al lui le folosea pentru poftele trupului. Sunt acelea cărora le-ai dai blagoslovenie să-şi închine viaţa lui Dumnezeu, să se călugărească. Iar acum, pe unele le-a silit să-i fie ţiitoare…

Grigorie plecă fruntea. Era înecat de ruşine. Fiul lui duhovnicesc… Oare nu putea Adelfie să se căsătorească? Ce nevoie era să ajungă siluitor de cele sfinte? Căci aceasta era cel ce strica prin siluire fecioria celei închinate lui Dumnezeu. I-a scris numaidecât lui Adelfie o epistolă mustrătoare şi aspră, iar seara a început a se ruga pentru el, ca Dumnezeu să-i dea pocăinţă, să se slobozească de patimă, să înceteze sminteala.

Incet-încet, spiritele s-au domolit. Veştile pe care i le aducea Eupraxie şi alţii care se întâmplau pe-acolo arătau că vorbele lui Grigorie nu fuseseră în zadar. Bineînţeles, erau şi unii care nu se pocăiau, însă mulţi îl ascultaseră şi se supuseseră. In jurul persoanei lui, iubite admiratorule al lui Grigorie, se crease o aură de sfinţenie. Un văl de taină, am spune. Cândva păstorea, se lupta în mijlocul lumii, şedea pe tronurile înalte, având mare trecere în palatele împărăteşti. Pe atunci stăpânea prin răspunderea şi cuvântul lui. Dar acum? Acum, nevoinţa şi luminările cele de la Dumnezeu, despre care aflau cu toţii, îl împodobiseră cu o cunună de lumină. Şi, cu aceasta, sfântul pătrundea în inimile creştinilor binevoitori. Aceştia îl ascultau şi păzeau, pe cât puteau, cele spuse de el. De aceea, deşi se lepădase de lume de dragul rugăciunii neîncetate, lumea era cu luare aminte la sfatul său, la părerea sa despre una şi despre alta. Aceasta e lucrarea pustnicului asupra lumii, aceasta e binefacerea lui asupra ei, acesta e chipul slujirii lui.

(din: Stelianos Papadopoulos,“VULTURUL RANIT – Viata Sfantului Grigorie Teologul”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2002)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: